Aboneaza-te
prin RSS

Meteo

actualizat la data 2014-10-20

Muzeul de etnografie şi artă populară


Clădirea în care funcţionează muzeul (Casa Ştefănescu) datează din anul 1735, fiind cea mai veche construcţie civilă păstrată, din Câmpulung. A fost restaurată de arhitectul D.I.Berechet în anul 1928 şi adăposteşte în prezent colecţiile etnografice ale Muzeului Municipal Câmpulung. Obiectele de artă populară şi etnografie musceleană pe care le admirăm aici sunt deosebit de  valoroase, majoritatea făcând parte din patrimoniul cultural naţional, prezentate într-un mediu ambiant original. Casa Ştefănescu este ea însăşi un monument de arhitectură românească veche.

Aspectul este de casă tipic musceleană, cu două caturi, cu foişor de lemn, uşor sculptat, ce se termină în arcade ondulate de zidărie, prelungit cu sală în consolă, cu stâlpi şi pălimar din baluştri strunjiţi de lemn, cu profilatură simplă din tencuială la ferestre, cu gârlici, în goluri arcuite sub foişor, şi învelitoare de şiţă.

Încăperile muzeului te poartă în universul muscelean tradiţional, cu toate aspectele sale. Unelte lucrate meşteşugit în lemn sau fier, folosite de ţăranii musceleni în decursul vremi, indică principalele lor îndeletniciri: păstoritul, culesul, vânătoarea, pescuitul, agricultura, cultura, prelucrarea lemnului şi a pietrii de Albeşti, olăria, fierăria. O bucătărie ţărănească e parcă smulsă din pânzele lui Grigorescu şi Luchian; casa mică sau camera de lucru, semănată cu obiecte de tors şi ţesut, şi, alături, casa mare sau casa de oaspeţi, amândouă având pereţii îmbrăcaţi cu scoarţe în vărgi, chilimuri şi zavestre în romburi, meşterit colorate, cu ştergare la ferestre, paturi largi acoperite cu poclade miţoase, refac un întreg tablou de viaţă. La etaj, obiecte de ceramică musceleană, lucrate la Costeşti, Băileşti şi Poieniţa, amintesc de arta olarilor câmpulungeni de altădată. Un splendid mobilier în lemn pirogravat, în culori, sculptat în preajma anilor 1920, arată o altă latură a meşterilor localnici, dealtminteri iscusiţi tâmplari şi cioplitori în lemn. În continuare, o încântătoare paradă a portului muscelean, cu frumuseţea şi gingăşia maramelor în fir de borangic, coloritul şi cusăturile variate ale iilor, presărate pe mâneci şi altiţe cu fuşti, suveicuţe, muşcate în rânduri sau şătrănguţe, ca şi fotele strălucitoare cu înflorituri măiestru cusute cu fir le-au impus de mult în toate colţurile lumii. Alături se înşiră sobrele şi impunătoarele costume bărbăteşti: pălărie mică mocănească, cu boruri mici şi calota semisferică, sau pălăria bătrânească cu boruri mai mari şi calota mai turtită, căciuli retezate, ciobăneşti, sau cu moţ; cămaşa cu clini, ori cu fustandelă; cioareci strâmţi de dimie; zeghea sau sarica şi cojocul ciobănesc pentru vreme rea, chimirul, de piele, simplu ori împodobit cu cusături, opinca dacică etc. Toate, la un loc, constituie o grăitoare dovadă în sprijinul afirmaţiilor celor care consideră portul popular din Muscel printre cele mai vestite în galeria atât de bogată a producţiilor geniului artistic al poporului român.